Cupa Bogdan

Sâmbătă, pe 27 ianuarie se organizează a unsprezecea ediţie a cupei Bogdan. Aici e locul tuturor fanilor schiului sau snow-boardului cu spirit de întrecere şi al tuturor iubitorilor naturii şi a iernii. De la pitici până la pensionari, toată lumea va avea parte din premii, gulaş la ceaun şi distracţie.
Hai sâmbătă, la complexul de recreere şi schi Bogdan, aflat în apropierea pasului Bucin!

Miercurea Ciuc, la 20 ianuarie 2018

Ski-bar Bogdan

Actualmente lumea frecventează pârtiile de schi nu numai de dragul sportului ci mai degrabă pentru destindere şi distracţie. Astfel sunt de nelipsit spaţiile unde putem să ne odihnim, să ne încălzim sau să gustăm câte ceva în condiţii civilizate. Cu acest scop s-a construit la baza pârtiei mari de la Bogdan noul schi-bar, care aşteaptă Continuă să citești