Primii paşi de schi în „regiunea schiabilă Harghita”

kapu

Pe ceea mai mare parte a judeţului a sosit iarna mult aşteptată. Pe pârtii a căzut zăpadă de grosime între 10 – 40 de centimetrii. Dar şi mai important că de câteva zile temperatura a ajuns la valori negative, astfel pot funcţiona tunurile de zăpadă ce au fost gata de luptă peste tot de aproape de o lună de zile. Aşadar la trei pârtii din cele patru ale regiunii schiabile Harghita, la Bogdan şi „Havas Bucsin” de la pasul Bucin respectiv la Băile Homorod începând de azi s-a dat drumul la schi-lifturi. Din păcate la pârtia „Veresvirág” din comuna Ciumani a căzut foarte puţină zăpadă, astfel e nevoie de încă câteva zile de folosirea tunurilor de zăpadă. Administratorul face tot ce-i stă în putinţă ca la revelion să funcţioneze măcar pârtia de pe lângă liftul de jos.
Aşteptăm cu drag toţi iubitorii schiului, de la copii până la pensionari şi de la începător la profesionist. Vă drorim distracţie plăcută! Folosiţi cât mai pe deplin facilităţile oferite de tânăra noastră regiune schiabilă!

Miercurea Ciuc, la 29 decembrie 2014

Din punct de vedere tehnic „regiunea schiabilă Harghita” este funcţională.

bogdan 1

Conform planificării s-a finalizat montarea sistemului centralizat de intrare la pârtiile de schi componente ale regiunii schiabile Harghita. Noutatea sistemului, faţă de cele anunţate anterior, constă în întroducerea abonamentului de o săptămână (şapte zile). Preţul acesuia este de 220 de lei, preţ întreg pentru adulţi, 165 de lei pentru copii, respectiv 110 de lei pentru persoanele de peste 65 de ani. Acest abonament nu este valabil şi pentru schi nocturn.
Din păcate mama natură nu prea ne ajută. Zăpada căzută la sfârşitul lui noiembrie în mare parte s-a topit, şi nu vin nici frigurile necesare pentru punerea în funcţiune a tunurilor de zăpadă. Totuşi sperăm, că până la sărbători administratorii vor reuşi să amenajeze toate pârtiile de schi.

Miercurea Ciuc, 16.12.2014

Contact

Consiliul Județean Harghita
530140, Piața Libertății, Nr. 5
Miercurea Ciuc, Județul Harghita
România
Tel:+40266-207700
Fax:+40266-207703
Email: info@judetulharghita.ro

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Munții Harghita
530140, Piața Libertății, Nr. 5
Miercurea Ciuc, Județul Harghita
România
Tel:+40266-207725
Fax:+40266-207725
Email: office@skihargita.ro
muntiiharghita@judetulharghita.ro

Pârtia „Lobogó”
535801, Nr. 39/A
Băile Homorod, Județul Harghita
România
Tel:+40266-247545
Fax:
Email: office@lobogo.ro

Pârtia „Veresvirág”
537050, Str. Alszeg, Nr. 582
Ciumani, Județul Harghita
România
Tel:+40266-351-102
Fax:
Email: norilor@freemail.hu

Pârtia „Bogdán”
Bucin, Județul Harghita
România
Tel:+40731-699 405
Fax:
Email: office@cabana-bogdan.ro

Pârtia „Havas Bucsin”
Bucin, Județul Harghita
România
Tel:+40728-095 824
Fax:
Email: info@bucsin.ro

Regiunea Schiabilă Harghita vă așteaptă!

Ca inițiativă unică din țară, prin colaborarea Consiliului Județean Harghita cu administrațiile pârtiilor de schi din județul Harghita, a luat ființă „Regiunea schiabilă Harghita”. Actualmente este format din patru pârtii distincte, pârtia Lobogó de la Băile Homorod, pârtia Veresvirág de la Ciumani, respectiv pârtiile Havas Bucsin și Bogdán din Pasul Bucin. Accesul la aceste pârtii distincte, pârtia Lobogó de la Băile Homorod, pârtia Veresvirág de la Ciuman, respectiv pârtiile Havas Bucsin și Bogdán din Pasul Bucin. Accesul la aceste pârtii aflate pe rază de circa 100 de kilometri, se face ușor de pe DN 12, DN 13A, respectiv DN 13B. În afara schiului puteți beneficia de activități recreative auxiliare, de liniștea și sălbăticiunea meleagurilor harghitene și de preparatele specifice artei culinare secuiești.